+(Custom)+(2).JPG)
De ce duminica dimineaţa merg la grătar sau la pescuit cu prietenii discutand barfele banale ale vieţii de imigrant sau criticand ultimile decizii ale guvernului ? Uneori stiu dinainte ce se va discuta si totusi mecanic prefer sa ies detestandu-ma si reprosandu-mi de fiecare data aceasta slabiciune de caracter. Ador barfa despre altii si urasc barfa despre mine. Si totusi fara aceste iesiri m-as simti groaznic de singur si mai ales plictisit ...
De ce duminica dimineaţa ies sa ma plimb în parc odată cu cîinii vecinilor - deşi detest sa vad excremente de caini la tot pasul ? Singuratatea diminetilor de duminica nimic si nimeni nu le va umple. Trebuie sa ies macar ca sa am de unde ma intoarce, altfel plictiseala m-ar zdrobi ...
De ce trebuie sa umplu acest timp sarbatoresc cu maruntisuri casnice ? Ce oroare sa bati covoarele sau sa speli masina sau sa aspiri toata casa sau sa transpiri in bucatarie sau sa surubaresti mai stiu eu ce prin garaj sau prin balcon ! Doar nu o sa stau degeaba duminica dimineata, nu-i asa ?
De ce am pierdut sensul sarbatoresc al vieţii trăită frumos ca o liturghie ortodoxa ? Candva aveam atat de putin si totusi aveam Totul in suflet. El - Cel de care viata m-a indepartat , Prietenul caruia Ii spuneam toate framantarile mele altadata, Cel cu care petreceam diminetile de duminica fara sa ma plictisesc acum a ramas o amintire cu iz carpatic aici in postmodernismul occidental. Intalnirea cu El era bucuria sarbatorii cu miros de tamaie si sunet de condace bisericesti cantate unduios, era intalnirea din camara cea de sus a sufletului cu Trupul si Sangele Lui ce aveau gust de vin si prescura framantata cu credinta - era uluitorul antidot impotriva plictiselii existentiale ...
De ce nu mai simt bucuria - doar am ceea ce bunicii mei nici nu visau ? De ce divertismentul nu ma mai face sa rad ca in copilarie ? Ce frumoase erau duminicile altadata la tara ! Ce liniste si pace ! Ce seninatate in priviri si bun simt in viata ! Oh, Doamne ! Veneam de la biserica razand, mancam cu pofta, mergeam in vizite primeam vizite ! Nu ca acum cand trebuie sa ma gandesc ca maine ma asteapta o zi de munca monotona, ratele la banca, seful fara chef, criza cu spaimele ei ... altfel de plictiseala - plictis laboral de data asta ...
Oh, Doamne ! Traiesc era plictiselii de la sfarsitul lumii. Am aflat in sfarsit confortul occidental cu gust de CocaCola cu gheata in fata laptopului, cu cai putere nemtesti, cu android ce suna si intra intempestiv in viata mea cand vrei si cand nu vrei, cu confortul unui apartament de la etajul opt intr-un oras civilizat si cumsecade unde duminica dimineata se face jogging se plimba cainii in parc se merge la bar pentru socializare. Niciodata nu mi-a trecut prin gand in vremurile grele din copilarie ca voi ajunge sa ma plictisesc. Ce viata !
Daca Tu nu ma faci prin harul Tau liturghie, prescura pe altarul Tau pe care sa o transformi prin Dumnezeiescul Tau Trup si Sange voi pieri de plictiseala si de uscaciune aici in Samaria - tinutul unde omul s-a plictisit de Tine. Reda-mi bucuria vietii plina de sens, candoarea copilariei si uimirea simtita odata in fata tainelor universului Tau. Umple-mi golul din suflet cu pace si lumina. M-ai creat la inseratul zilei a sasea adica la "vecernia" cu care incepi minunata si tainica zi a saptea sau si mai bine zis, ziua intai a recratiei lumii "in Duh si Adevar" - ziua sarbatorii, ziua bucuriei existentiale, ziua plinatatii, ziua liturghiei cosmice, pentru a fi fiul Tau o minunata fiinta sarbatoreasca ce incununeaza universul acesta prin aspiratiile sale dumnezeiesti si nu simte liniste pana ce nu se va odihni in Tine.
... 4 august 2011... Spania
Pr. prof. Ioan Buga - "Plinirea potirului credintei" , Bucuresti 2007
..."Ne amintim cu nostalgie de Pastile copilariei noastre sarmane. Timp de sapte saptamani lumea satului crestin se scufunda in tristete, tacere si postire la sange. Intre timp, in camara cresteau gramezile de bunatati - mancaruri oprite - oua, branzeturi, porcul conservat in borcane mari cu untura, de care nimeni nu se atingea mai dihai ca de foc, strachini pline de unt, steanduri cu lapte de oaie covasit si, desigur mielul de Pasti, prior, adica cel care avusese (ne)sansa sa se nasca primul, in zilele Craciunului sau ale Caslegilor. Dupa o saptamana cu adevarat "Mare" fiindca aveam impresia ca vom sfarsi noi iar ea nu se va termina niciodata, deodata rasarea soarele cu un cu totul alt chip. Hristos, in Vinerea Mare, nu murise pe cruce, afara, cat murise in noi, Se sfarsise in adancul nostru lesinat de foame, un abis dureros ca incapea lejer si Dumnezeu acolo. Odata insa cu lingurita de impartasanie - un strop de vin gros, gustos, consistent ca sangele - incepea sa alerge prin venele noastre amortite focul invierii, al revirimentului. venea apoi pascuta - un colacel rumenit cu o caciula de branza si ou deasupra - si o gura de vin din bota parintelui, si cu aceasta ieseam deplin din mormantul postului negru, negru in matele si pe fetele noastre de pana atunci. Eram "deasupra nevoii" cum zice Creanga ...
(Acum) Pastile s-au mutat in zilele de rand, in toate zilele, in toate saptamanile,fara nici o distinctie - Un cenusiu de lux acopera ca un scut nuclear cerul sufletului nostru fara cer, iar in locul invierii duminicale, inviere care rascumpara banalul si prozaicul unei saptamani tiranice n-a mai ramas decat o ucigatoare tristete de Duminica. Si duminicile noastre sunt triste fiindca la birou nu ne ducem, storurile magazinelor sunt trase, totul este pustiu, mai ales cerul. Tot ce ne-a mai ramas suntem noi insine - "suflete moarte" (Gogol) ratacind pe strazile goale, uitati cu ochii pironiti in vitrinele obosite si imbatranite si ele, brusc. Inainte vreme, omul pascal visa toata saptamana la Duminica rasplatirii fiintiale, a mutatiei lui existentiale. Astazi e anapoda: Duminica este o zi mai lunga, mult mai lunga decat un an (ce repede trec saptamanile, lunile, anii !) in care visam la zilele de rand, in care ne asteapta paradisurile pascale din megarafturile kilometrice unde putem cheltui si cumpara totul; chiar pe noi insine"...
Smerite plecaciuni parinte drag si profesor autentic de ... Viata in Hristos
... 4 august 2011... Spania
Pr. prof. Ioan Buga - "Plinirea potirului credintei" , Bucuresti 2007
..."Ne amintim cu nostalgie de Pastile copilariei noastre sarmane. Timp de sapte saptamani lumea satului crestin se scufunda in tristete, tacere si postire la sange. Intre timp, in camara cresteau gramezile de bunatati - mancaruri oprite - oua, branzeturi, porcul conservat in borcane mari cu untura, de care nimeni nu se atingea mai dihai ca de foc, strachini pline de unt, steanduri cu lapte de oaie covasit si, desigur mielul de Pasti, prior, adica cel care avusese (ne)sansa sa se nasca primul, in zilele Craciunului sau ale Caslegilor. Dupa o saptamana cu adevarat "Mare" fiindca aveam impresia ca vom sfarsi noi iar ea nu se va termina niciodata, deodata rasarea soarele cu un cu totul alt chip. Hristos, in Vinerea Mare, nu murise pe cruce, afara, cat murise in noi, Se sfarsise in adancul nostru lesinat de foame, un abis dureros ca incapea lejer si Dumnezeu acolo. Odata insa cu lingurita de impartasanie - un strop de vin gros, gustos, consistent ca sangele - incepea sa alerge prin venele noastre amortite focul invierii, al revirimentului. venea apoi pascuta - un colacel rumenit cu o caciula de branza si ou deasupra - si o gura de vin din bota parintelui, si cu aceasta ieseam deplin din mormantul postului negru, negru in matele si pe fetele noastre de pana atunci. Eram "deasupra nevoii" cum zice Creanga ...
(Acum) Pastile s-au mutat in zilele de rand, in toate zilele, in toate saptamanile,fara nici o distinctie - Un cenusiu de lux acopera ca un scut nuclear cerul sufletului nostru fara cer, iar in locul invierii duminicale, inviere care rascumpara banalul si prozaicul unei saptamani tiranice n-a mai ramas decat o ucigatoare tristete de Duminica. Si duminicile noastre sunt triste fiindca la birou nu ne ducem, storurile magazinelor sunt trase, totul este pustiu, mai ales cerul. Tot ce ne-a mai ramas suntem noi insine - "suflete moarte" (Gogol) ratacind pe strazile goale, uitati cu ochii pironiti in vitrinele obosite si imbatranite si ele, brusc. Inainte vreme, omul pascal visa toata saptamana la Duminica rasplatirii fiintiale, a mutatiei lui existentiale. Astazi e anapoda: Duminica este o zi mai lunga, mult mai lunga decat un an (ce repede trec saptamanile, lunile, anii !) in care visam la zilele de rand, in care ne asteapta paradisurile pascale din megarafturile kilometrice unde putem cheltui si cumpara totul; chiar pe noi insine"...
Smerite plecaciuni parinte drag si profesor autentic de ... Viata in Hristos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu